Te implor, ia o hotarare, pentru numele lui Dumnezeu!

Ma cuprinzi, ma ridici, ma arunci, nu ma prinzi...! Te joci adesea, cu mintea si mai ales cu sufletul meu... Ma trezesti, ma bucuri, imi dai sperante, desarte... si apoi ma pierzi... Ma pierzi intr-un ocean de suferinta a nehotararii tale, a nesigurantei tale... iar eu raman cu imaginea a ceea ce se intampla frumos intre noi, o data la ani lumina departare...

Comunicarea - ceva mai presus de puterea mea de intelegere

Pasea grabita pe impunatoarele holuri ale scolii. Incerca sa-si faca loc printre strainii ce parca o priveau si cu toata puterea fiintei lor incercau sa-si dea seama ce e cu ea. Dar ei nu-i pasa. De nimic in jurul ei, de zgomotul asurzitor al pantofilor al caror ecou plutea apasator in aer, de sudoarea de pe-a sa frunte sau de emotiile ce-i alimentau palpitatiile in drumul lor spre infinit. El o chema intr-un mod ciudat. Dincolo de ratiunea umana si de puterea de intelegere a ei, ceva o facea sa fie nelinistita si intr-un straniu mod incerca s-o atraga intr-o anumita parte pe care nu o frecventa prea des. Poate era doar imaginatia ei, sau poate era ceva real... ii simtea parfumul pretutindeni. Parfumul de care se indragostise, acelasi de care alesese sa se si desparta intr-un final, mai mult sau mai putin cu voia ei, acum ii alerga prin vene. Nu se putea concentra si singurul lucru pe care il credea cu tot dinadinsul in acel straniu moment era ca il vrea langa ea. Nu mai tarziu sau pentru totdeauna. Il vroia ATUNCI. Simtea ca daca nu isi va potoli acea sete nebuneasca de el, va fi o umbra mult timp de atunci incolo. Dar desi secundele se scurgeau infiorator de greu, minutele pareau ca au pierdut de mult traiectoria pe care urmau sa paseasca iar orele nu mai aveau de gand sa-si faca prezenta, ea era tot in acel spatiu infernal, unde peretii ce le-au ascultat vorbele si le-au simtit candva bataile inimilor o apasau din ce in ce mai tare. Parca o priveau si ii sopteau: "ti-ai jucat rolul, acum pleaca! nu mai e loc pentru tine, acum, aici. " Dar ea continua sa-si doreasca cu toata puterea fiintei ei. Ce anume? Ceva inexplicabil, inutil, stupid. Ceva ce niciodata nu va mai putea obtine.

E incredibil, e fenomenal. Doamne cat de multe simturi si puternice amintiri iti poate trezi o simpla alerta de mesaj... [hehe! :)]

astazi sunt blank. pe dinauntru. n-am status. n-am chef. nu mai am rabdare cu mine. mi-e teama de ziua de maine si de urmatoarele, cine stie cate, ce-i vor urma. nu mai vreau. si pentru prima data inchid post-ul fara smile-ul de rigoare. pentru ca nu-mi mai pasa. chiar NU.

[Ti-am spus ca tin enorm de mult la tine si n-am mintit!... mi-am lasat orgoliul deoparte pentru cateva secunde insa n-am sa regret vreodata...]

Un prieten bun imi spunea candva: "prostii... iubirea nu exista, scumpa mea!". In momentele acelea as fi dat orice pentru a avea cum sa-i demonstrez ca nu are dreptate! L-as fi jignit, l-as fi injosit... orice in schimbul retragerii acestor cuvinte pe care le credeam totalmente false. Dar destinul a vrut sa imi arate inca o data aripa maretiei sale si... mi te-a adus pe tine.

Un zambet.inocenta. O atingere timida a obrajilor nostri.magie. O imbratisare.pasiune.

HAHA!

Un aspect important al acestei ecuatii nu a fost luat in calcul. Pasiunea nu este egala cu dragostea!. Nu le poti pune intr-o scadere de termeni dupa care sa introduci un egal si sa rezulte multimea vida. E inutil, e aberant... dar oare stiam lucrul asta cand m-am lasat mintita de valul ce-mi cazuse pe ochi si parca nu ma mai lasa sa ating cu piciorele planul terestru?

Asta scriam, am scris, am lasat neterminat sau cum vrei sa numesti acea actiune, in dimineata dinaintea furtunii. Acum s-a stins totul. Stiu, dureros de repede intervine nepasarea si nu mai pot continua decat adaugand o afirmatie. O afirmatie in spatele careia se afla motivul pentru care nu sunt sigura ca iubirea este ceva "palpabil". Termenul acesta care deja este stresant in incercarea de a-l tot repeta este ceva ideal, dureaza o vesnicie. Vesnicia nu exista, iar idealul stim cu totii ca nu poate fi atins. E argumentul cel mai bun pe care bunul meu prieten nu l-a avut la indemana la momentul potrivit. :). Nu-mi pasa ca poate nu ma credeti, e o parere pe care cu aproximativ 99% siguranta in voce o rostesc si nu cred ca mi-o va putea schimba cineva vreodata. Acum mai ramane de vazut de cate ori imi va fi dat sa incerc sa contrazic ceea ce scriu azi, acum, aici. :)

Oare ma repet cand spun ca...

Tresar... tresar prin forta gandului tau, caci mimica acelui chip imi va fi mereu un aliat de incredere si nu te va lasa in veci sa mi te ascunzi. Totul in jurul meu parca este pe cale sa se naruie atunci cand cu pasi timizi trupul tau firav se indreapta catre mine. Privirea ta m-ar putea nimici doar prin simpla miscare a unei sprancene iar un gest infim m-ar putea face sa renunt la tot ceea ce inseamna "TU", daca acesta ar fi pretul pe care ar trebui sa-l platesc in schimbul fericirii tale... macar de-as stii ce-ti doresti, caci toate intrebarile mele, dilema comuna si totusi inimaginabil de obositoare ce-mi frange toate fortele ma va face curand sa capitulez. Ochii mintii mele te vor privi intotdeauna ca pe un ideal la standardele caruia nu voi reusi prea curand sa ajung si satula de tot acest amalgam de sentimente ce fara indoiala graviteaza in jurul fiintei tale, voi reusi sa te ascund undeva in cel mai intunecos, nevazut si inaccesibil coltisor al gandului meu.
Aici si acum... totusi incredibil de departe. La mare distanta de ceea ce a fost candva in mintea mea sau de dorinta mai mult sau mai putin mistuitoare...

"I don't love you like I did yesterday, 'cause I love you even more..."

Ateliere Handmade

"HANDMADE", iar astfel cred ca am spus totul :d ... ok, sa incerc sa fac totusi un mic rezumat, n-am sa-mi pot alcatui prima postare pe blog cu ajutorul unui singur cuvant, nu? :)

Vroiam sa va povestesc despre atelierele de handmade ce recruteaza voluntari pentru Fundatia Hospice "Casa Sperantei"... cercelusi, brose si martisoare, mai ales ca acum vine primavara "peste noi" (cat mai repede, sper!); in ce consta a fi voluntar? a sta laolalta cu multe alte persoane cu aceleasi intentii bune ca si ale tale, a-ti lua de acasa buna dispozitie si a fi deschis la idei noi... scopul pentru care ne adunam acolo este acela de a confectiona cat mai multe obiecte cu tema "Primavara", a le vinde la un targ special organizat pentru acest lucru, ca mai apoi banii stransi sa fie depusi intr-un cont pentru ajutorarea copiilor ce sufera de boli incurabile aflati in grija fundatiei mai sus mentionate.

Daca v-am convins, sau cel putin sunteti curiosi sa vedeti cam cu ce se mananca totul, detaliile va stau la dispozitie aici: http://hospice-workshops.blogspot.com/
http://hospice-workshops.blogspot.com/2009/12/pentru-inceput.html

Enjoy! :)